vineri, 13 noiembrie 2009

Noutati

Da, stim ca ne-ati dat disparuti si va lipsesc retetele noastre, insa avem noutati! Dupa o sarcina foarte dificila in care am fost imobilizata la pat si implicit fortata sa stau departe de bucatarie, pe 4 octombrie s-a marit efectivul din bucatarie o data cu nasterea fiului nostru Karim Lucas. Speram sa ne calce pe urme si in cativa ani sa isi poata posta propriile retete aici pe blog :) Momentan ne solicita intreaga atentie, iar gatitul a devenit mai putin experimental si mai mult supravietuire. Pe hotul de somn il puteti vedea in poza :)

miercuri, 10 iunie 2009

Escalop de curcan cu ciuperci

De cand cu noile reguli privind spatiile de nefumatori din restaurante, ni s-au rarit simtitor iesirile la cina. Urasc sa simt miros de tigara atunci cand mananc... Sunt cateva mancaruri pe care le serveam frecvent si dupa care oftez, asa ca am inceput sa experimentez retete acasa. Una din mancarurile pe care le serveam cu placere e si escalopul de pui cu sos de ciuperci. Si pentru ca mai nou ne place carnea de curcan, am improvizat o reteta de escalop de curcan cu ciuperci. Si, dupa doar cateva incercari am reusit sa ajung la gustul mancarii pe care o serveam la restaurant!




Timp de executie:
1 ora (pregatire 20 minute, preparare 40 de minute)
Ingrediente:

  • jumatate bucata piept de curcan (cat sa iasa 10 bucati de carne taiate ca si pentru snitele)
  • 300 g ciuperci
  • 300 ml lapte
  • 250 ml smantana
  • 100 ml vin alb sec sau demisec
  • 3-4 linguri faina
  • 50 g unt
  • 4-5 linguri ulei de samburi de strugure (pentru prajit)
  • sare, piper

Ustensile:

  • tigaie pentru prajit
  • spatula pentru intors carnea
  • tocator
  • cutit
  • batator de snitele
  • optional sita antistrop pentru folosit la prajit


Preparare:

1. Se spala carnea si se sterge cu un prosop. Se taie apoi 10 bucati ca si pentru snitel (grosime 1-2 cm). Se bat, apoi se sareaza si pipereaza. Se pune faina intr-o farfurie si se trece fiecare snitel prin faina, pe ambele parti, scuturand usor excesul de faina.

2. Se curata ciupercile si se taie felii.

3. Se incinge uleiul si untul in tigaie si se prajesc pe rand bucatile de carne 2 minute pe o parte, se intorc si se mai lasa 1 minut pe partea cealalta. Se scot pe o farfurie. Nu vor incapea toate bucatile la prajit intr-o singura tura, va fi nevoie de mai multe in functie de diametrul tigaii de prajit. Daca e cazul se mai poate completa cu ulei.

4. Se scurge excesul de ulei din tigaie. Se toarna vinul in tigaie si se pune din nou la foc. Se lasa la fiert pana se reduce vinul la o treime din cantitatea initiala.

5. Se pun ciupercile in tigaie, se adauga 1/2 lingurita sare si se lasa la calit cam 5 minute. Se adauga apoi laptele si smantana si se lasa sa dea cateva clocote. Se pune carnea in tigaie in sos si se mai lasa la foc mic pana cand se ingroasa sosul.

Se serveste cu piure de cartofi sau cu mamaliguta.

joi, 28 mai 2009

Ardei cu branza





Ingrediente:

  • 100 g unt
  • 300 g branza de vaci
  • 250 g branza de burduf
  • o legatura marar
  • 4 ardei grasi
  • sare, piper

Ustensile:

  • robot de bucatarie


Preparare:

1. Se spala ardeii si li se scoate coada si semintele.

2. Se amesteca untul si branzeturile in robotul de bucatarie pana sunt complet omogenizate si au aspect de pasta. Se potriveste de gust cu sare si piper daca e cazul. Se ia o parte din compozitie si se umplu unu-doi ardei cu pasta aceasta de branza.

3. Se taie mararul marunt si se pune apoi in vasul de la robot si se mai mixeaza cu restul de branza. Cu pasta aceasta cu marar se umplu restul de ardei

Daca va ramane umplutura puteti folosi chiar si rosiile pentru umplut. Se spala si se taie capacul de sus al rosiei (zona unde e coada cam 1 cm). Se scobeste cu o lingurita toata zeama de rosie si semintele, apoi se tamponeaza cu un prosop de hartie sa absoarba toata umezeala. La final se poate umple cu pasta de branza.

4. Se lasa cateva ore la frigider sa se intareasca putin pasta. La servire se taie ardeii sau rosia felii de 1 cm si se aseaza pe platou.


Variatii:
pentru colorarea pastei de branza se mai poate folosi boia sau ardei rosu taiat marunt. Daca doriti un efect mai spectaculos, se pot folosi ardei grasi de diverse culori.

In cazul in care nu aveti ardei sau vi se pare prea multa munca sa ii umpleti, pasta aceasta de branza se poate servi si simpla ca si aperitiv.

miercuri, 20 mai 2009

Salata Penelopa

Salatele nu sunt mancaruri satioase in general, insa prin adaugarea de branzeturi si boabe se poate obtine consistenta.




Ingrediente:

  • o mana de spanac
  • 3 rosii
  • 1 castravete
  • 200 g fasole boabe rosie fiarta
  • 1 ardei
  • 3 cepe verzi
  • 100 g branza feta
  • 2-3 linguri zeama de lamaie
  • 4 linguri ulei de masline
  • cateva fire de oregano proaspat sau 1/2 lingurita oregano uscat
  • ridichi optional
  • sare, piper

Ustensile:

  • bol pentru salata
  • tocator
  • cutit
  • curatator de legume


Preparare:

Se spala spanacul, se rupe bucatele si se pune in bol. Se curata castravetele, se taie rondele si se adauga la salata impreuna cu rosia si ardeiul taiate felii.

Fasolea boabe gata fiarta se adauga si ea la salata, la fel si ceapa taiata marunt (si foile verzi ale cepei se pun in salata). Se asezoneaza cu sare, piper, ulei si zeama de lamaie. Se toaca firele de oregano, se taie cubulete branza feta, se adauga la salata si se amesteca pentru omogenizare.

Daca tot nu vi se pare ca e indestulatoare, salata aceasta se poate servi si cu o felie de paine alaturi.

sâmbătă, 16 mai 2009

Tarta cu ciuperci si spanac

Tot din seria retete de sezon, am pregatit o tarta satioasa cu spanac si ciuperci. E o reteta ce ia mult timp insa rezultatul final merita.




Ingrediente:


Ustensile:

  • bol pentru legume
  • cutit
  • tocator
  • razuitor de cascaval
  • sucitor
  • cratita pentru calit legumele
  • forma de tarta de 28 cm


Preparare:

1. Se curata ciupercile si se taie felii, ceapa se taie bucatele, patrunjelul se toaca, iar spanacul se taie bucati mari.

2. Se incinge uleiul intr-o tigaie mare si se caleste ceapa impreuna cu patrunjelul, apoi se adauga ciupercile si 1/2 lingurita de sare. Se lasa cateva minute la calit, apoi se adauga spanacul. Se mai lasa la foc cam 5 minute pana cand se inmoaie frunzele de spanac.

3. Se bat ouale impreuna cu smantana si putin piper. Se adauga legumele calite la amestecul de ou.

4. Se intinde aluatul de tarta in forma de tarta si se inteapa din loc in loc cu furculita. Se asambleaza tarta: se pune cascavalul razalit ca prim strat in tarta, apoi se adauga amestecul de ou si legume calite. Se coace 45-50 minute la 160 grade Celsius sau pana cand s-a inchegat compozitia.

5. Se scoate din cuptor si se lasa la racit inainte de a se taia. Se pot nivela marginile tartei cu un cutit pentru un aspect ingrijit.

Aluat de tarta sarata (Pate Brisee)

Reteta aceasta clasica de Pate Brisee o folosim la toate tartele cu tenta sarata ce pot fi servite ca si aperitiv sau ca si fel principal.
Ingrediente pentru o tarta de 28 cm:

  • 200 g faina
  • 1/2 lingurita sare
  • 1/2 lingurita zahar
  • 100 g unt rece
  • 1 ou mare
  • 1 lingura apa
  • 2-3 picaturi esenta de vanilie
  • 1/2 lingurita coaja de lamaie

Ustensile:

  • bol
  • optional robot de bucatarie


Preparare:

1. Se amesteca faina, sarea si zaharul intr-un bol.

2. Se adauga untul taiat cubulete si se amesteca cu mana. Rezultatul trebuie sa aiba aspect de pesmet.

3. Se bate oul impreuna cu apa, esenta de vanilie si coaja de lamaie. Se adauga la amestecul de faina si unt si se framanta pana se obtine un aluat moale.

4. Se pune aluatul intr-o folie de plastic la frigider 30 minute inainte de a fi folosit.

Aluatul acesta se poate face mult mai rapid daca se foloseste un robot de bucatarie: se pune faina, sarea si zaharul in vasul de robot si se dau 2-3 pulsuri, apoi se adauga untul cubulete si se mai dau 10 pulsuri, iar la final se adauga oul, apa, esenta de vanilie si coaja de lamaie si se fac 10-15 pulsuri pana e omogen aluatul. Si gata!

marți, 12 mai 2009

Supa de salata

Nu credeam ca sarcina asta va veni doar cu pofte de salate si de supa de salata... dar curios, singurele pofte ce ma macina sunt acestea. E drept ca si inainte supa aceasta de salata era una din favorite, dar acum nu trece o saptamana fara sa o pregatesc si sa o mancam cu placere. E o supa rapida si delicioasa!



Ingrediente pentru 6 portii:

  • 2 capatani de salata
  • 1 morcov
  • 1 ceapa
  • 3 linguri ulei
  • 4-5 catei de usturoi
  • 5-6 linguri bulion sau 2 linguri pasta de tomate diluata cu putina supa
  • 2 l apa
  • sare

Ustensile:

  • oala de supa
  • oala/cratita de fiert apa pentru supa
  • bol pentru salata
  • tocator
  • curatator de legume


Preparare:

1. Se despart frunzele de salata din capatani si se spala, apoi se rup (sau se taie) fasii cam de 3-5 cm grosime. Pentru rapiditate se pot suprapune mai multe frunze de salata, taia le-a lungul o data si apoi de-a latul in fasii de 5 cm grosime. Se pun in bol pe masura ce se taie.

2. Se curata ceapa si morcovul si se taie cubulete. Se pune apa de supa la fiert.

3. Se incinge uleiul in oala, apoi se adauga ceapa si se lasa 2-3 minute la calit. Se adauga si morcovul si se mai calesc impreuna 5 minute.

4. Se adauga salata si se amesteca pana se caleste putin (cam 2-3 minute). Dupa ce s-a calit salata, se toarna apa fierbinte peste, se sareaza si se lasa la fiert pana cand e fiert morcovul (cam 20 minute).

5. Intre timp se curata usturoiul si se face mujdei. Cand s-a fiert morcovul din supa se poate turna mujdeiul in oala impreuna cu bulionul. Se mai lasa sa dea doua clocote, se potriveste de gust cu sare daca mai trebuie.

Se serveste cu smantana in farfurie.

vineri, 8 mai 2009

Sparanghel in unt

Un aliment plin de vitamine (acid folic, vitamina A, C, K, B1, B3, B6), sparanghelul este o adevarata delicatesa culinara. Se gaseste in special primavara, fiind unul din vestitorii unui nou sezon culinar. Desi am incercat mai multe combinatii de retete cu sparanghel, tot la prima dragoste revenim... nimic nu se poate compara cu gustul sparanghelului cu sos de unt.




Ingrediente pentru 2 portii:

  • 10 tije de sparanghel verde
  • 50 g unt
  • sare, piper

Ustensile:

  • curatator de legume
  • cratita/tigaie mare pentru fiert


Preparare:

1. Se spala bine sparanghelul si apoi se taie cam 3 cm din tulpina din partea de jos care e mai lemnoasa. Apoi se curata cu ajutorul curatatorului de legume incepand din partea de jos pana aproape de mugurii de sus (acestia trebuie sa ramana caci sunt partea cea mai buna din sparanghel).

2. Se pun la foc tijele curatate de sparanghel intr-un vas cu apa rece sarata , suficient de mare incat sa incapa pe orizontala (daca nu tineti neaparat la aspectul final puteti sa rupeti tijele in doua si sa folositi un vas mai mic).

3. Din momentul in care incepe apa sa fiarba se mai lasa 8-10 minute la foc mic. Apoi se scot din cratita si se pun intr-o carpa curata sa absoarba apa in exces din sparanghel.

4. Se topeste untul in cratita. Se aseaza sparanghelul in farfurii si apoi se toarna untul topit peste el. Se pune sare si piper dupa gust.


Secretul gustului
e sa mancati sparanghelul cat mai proaspat.

marți, 28 aprilie 2009

Salata Voyager

Un omagiu adus serialului Star Trek - Voyager (favoritul nostru la aceasta data :) ), salata aceasta e rasfatul papilelor gustative si al privirii. A, si poate fi usor preparata intre doua episoade ale mai sus mentionatului serial :)




Ingrediente:

  • 1 capatana de salata
  • o legatura mare de spanac
  • 1 castravete
  • 2 rosii
  • 3 cepe verzi
  • 4 ridichi
  • zeama de la jumatate de lamaie
  • 2 linguri ulei de masline
  • sare, piper

Ustensile:

  • bol mare pentru salata
  • tocator
  • cutit


Preparare:

Se spala ingredientele. Salata si spanacul se rup bucatele si se pun in bol. Se taie ceapa, castravetele, ridichile si rosiile si se adauga la salata. Se pune sare, piper dupa gust, se toarna uleiul si zeama de lamaie si se omogenizeaza bine salata.


duminică, 26 aprilie 2009

Salata de cartof cu avocado

Am auzit multa lume plangandu-se de gustul fructului de avocado si e pacat sa nu profitam de toti antioxidantii si colesterolul bun (HDL) din el doar pentru ca nu stim cand e perfect pentru consum. De obicei avocado ce se gaseste in comert este prea verde, e tare si nu are o aroma distincta in afara de gustul de "verde". Consumat asa, precis nu o sa va determine sa il cumparati si a doua oara :). Insa, pentru a profita de aroma lui totala, dupa ce se cumpara trebuie lasat la copt la temperatura camerei cateva zile langa o banana (pana este usor moale la pipait); abia atunci veti putea simti gustul lui delicios aducand a nuci. Se poate consuma simplu doar cu putina sare si piper sau in combinatii delicioase de salate.





Ingrediente pentru 2 portii:

  • 4 cartofi medii
  • 1 avocado
  • 1 lingura ulei de masline
  • zeama de lamaie (1-2 linguri)
  • sare, piper

Ustensile:

  • bol pentru salata


Preparare:

Se fierb cartofii in coaja. Se curata apoi, se taie cubulete si se pun in bol.
Se taie avocado in jumatate, se scoate samburele, se curata de coaja, apoi se taie cubulete. Se stropeste cu zeama de lamaie.
Se amesteca avocado cu cartofii, se pune uleiul si se sareaza si pipereaza dupa gust.


Secretul gustului
e un avocado copt perfect.

marți, 21 aprilie 2009

Salata verde de primavara

Daca tot a venit primavara cu o multime de verdeturi prin piata, o sa va dam mai multe retete de salate. Dupa iarna asta grea, o cura de vitamine luate din verdeturi este remediul esential pentru a evita astenia de primavara.




Ingrediente pentru 2 persoane:

  • frunze proaspete de spanac
  • frunze proaspete de salata verde (cam jumatate de capatana)
  • 1 castravete
  • 10 masline
  • 4 felii de mozarella
  • 2 felii de paine integrala
  • 1 iaurt
  • 1 lingura de ulei de masline
  • sare, piper

Ustensile:

  • bol mare de salata


Preparare:

Se spala salata si spanacul, se scurge bine de apa, se rupe bucatele si se pune in bol. Se curata si se taie rondele castravetele, se adauga in bol. Se taie cubulete feliile de mozarella si se pun in bol impreuna cu maslinele. Se adauga sare si piper dupa gust.

Se pune uleiul si iaurtul peste salata si se amesteca bine pentru omogenizare. Se prajesc feliile de paine la toaster, se taie cubulete si se adauga la salata.


Variatii:
la salata se pot adauga si 100 g porumb boabe.