luni, 22 decembrie 2008

Cubulete de caramel

Cu Craciunul care se apropie cu pasi repezi, nu puteam sa nu va impartasim cateva din retetele noastre de succes pentru rasfatul musafirilor.





Ingrediente pentru o foaie de 20*30 cm:

Pentru biscuit:
  • 200 g faina
  • 150 g unt la temperatura camerei
  • 100 g migdale pisate
  • 125 g zahar
  • 1 ou
  • sare

Pentru caramel:
  • 370 ml smantana dulce
  • 30 g unt
  • 200 g zahar
  • 130 g nuca macinata
  • nuca taiata grosier pentru ornat

Ustensile:

  • bol
  • tava de copt de 20*30
  • hartie de copt
  • cratita
  • sucitor


Preparare:

1. Se cerne faina in bol. Se amesteca cu zaharul, sarea si migdalele. Se adauga untul bucatele si oul. Se framanta aluatul pana se incorporeaza toate ingredientele. Se inveleste in folie si se pune la rece 60 minute.

2. Se incinge cuptorul la 180 grade C. Se pune putin ulei pe hartia de copt si cu ajutorul sucitorului se formeaza din aluat o foaie cam de 20*30 (cat fundul tavii). Se pune foaia pe fundul tavii si se da la cuptor cam 15 minute. In caz ca va ramane aluat va puteti juca cu el si il puteti coace in forma de fursecuri.

3. Se caramelizeaza 200 g zahar cu 2 linguri de apa. Cand e format caramelul, se adauga smantana si untul. Dupa ce se topesc bucatile de caramel se adauga nuca. Se fierbe cam 40 de minute la foc potrivit amestecand continuu pana se obtine un amestec gros.

4. Se intinde caramelul peste foaia de biscuit. Se presara nuca pentru ornat deasupra, se preseaza usor cu mana sa intre nuca in caramel. Se lasa la racit si apoi se taie cubulete.

Cubuletele de caramel pot fi categorisite atat ca si fursecuri dar si ca bomboane.

Niciun comentariu: