joi, 28 august 2008

Smochine coapte

Anul trecut am descoperit in Kaufland smochinele proaspete. Nu stiam cum sunt la gust dar am indraznit sa le cumparam. Ca si fructe proaspete sunt delicioase, insa dorinta noastra de experiente culinare noi ne-a indemnat sa cautam o reteta potrivita pentru ele. Nu a trebuit sa cercetam prea mult, caci reteta era chiar sub nasul nostru, adica intr-un numar din revista Good Food. A iesit un desert atat de bun, incat anul acesta abia am asteptat sfarsitul lui august ca sa gasim din nou in supermarketuri smochine proaspete!
Si ca sa vedeti dovada, iata reteta magnifica:




Ingrediente pentru 2 portii:

  • 4 smochine proaspete coapte
  • 1-2 linguri de miere
  • unt, nuca

Ustensile:

  • vas pentru cuptor


Preparare:

1. Se spala cu grija smochinele sa nu se zdrobeasca.
2. Se taie in 4 pana aproape jos, insa cu grija sa nu se desprinda de tot bucatile. Se pune in fiecare smochina o bucatica mica de unt (jumatate de lingurita).
3. Se unge cu unt vasul pentru cuptor. Se aseaza smochinele in vas. Se presara nuca si mierea in vas.
4. Se pune la cuptorul incins la 200 grade timp de 20 minute.
5. Se servesc cate 2 de persoana impreuna cu sucul obtinut. Pentru o combinatie inedita, incercati sa le serviti cu mascarpone!


Secretul gustului
e sa cumparati smochine coapte si sa le preparati cat mai repede inainte sa isi piarda parfumul.

marți, 26 august 2008

Pizza casei

Reteta se afla pe plicurile de condimente pentru pizza Kotany. Dupa o epopee indelunga a cautarii blatului perfect pentru noi (pufos si gustos), am ramas la reteta asta si nu regretam :)





Ingrediente pentru 2 portii:
  • 250 g faina
  • 125 ml apa calduta
  • 1 lingura ulei de masline
  • 1/2 lingurita sare
  • 1/2 lingurita zahar
  • 1 lingurita drojdie uscata (Dr Oetker sau Pakmaya)
  • condimente pentru pizza (Kotany au un amestec magnific)

Pentru umplutura:
  • 3 linguri sos de rosii
  • 75 g muschi file
  • 75 g mazare
  • 75 g cascaval
  • 4 ciuperci proaspete
  • masline

Ustensile:

  • Bol pentru framantat
  • Mixer de bucatarie
  • Tava pentru pizza


Preparare:

1. Se pune faina in bolul de framantat. Se adauga sarea, zaharul, uleiul, drojdia si jumatate din cantitatea de apa. Se amesteca cu mixerul si se adauga treptat si restul de apa in timp ce se framanta aluatul. In caz ca aluatul pare prea consistent si mixerul nu reuseste sa il framante se mai poate adauga apa (doar cate o lingura o data, se asteapta incorporarea ei si se analizeaza aluatul... urmatoarea lingura de apa se adauga doar daca aluatul e tot tare). Se framanta cam 5 minute cu mixerul.
2. Se acopera bolul cu o folie si se lasa 30 minute la dospit intr-un loc caldut.
3. Cat timp dospeste aluatul se pregateste umplutura. Se taie bucatele muschiul file, se razaleste cascavalul, se curata ciupercile si apoi se taie, se fierbe si se scurge mazarea.
4. Dupa ce a dospit aluatul, se ia tava de pizza si se intinde aluatul in ea cu mana unsa cu putin ulei, sau se rastoarna aluatul pe blatul de lucru uns cu ulei si i se da forma dorita cu un sucitor si apoi se pune in tava de copt.
5. Se porneste cuptorul la 220 grade. Se unge aluatul cu sosul de rosii si apoi se adauga muschiul file, mazarea, ciupercile. La sfarsit se adauga branza razalita, maslinele, condimentele pentru pizza si 1 lingura de ulei de masline.
6. Se da la cuptor 20-25 de minute.

Secretul gustului:
folositi ingrediente cat mai proaspete alaturi de plicul de condimente pentru pizza de la Kotany!

sâmbătă, 23 august 2008

Risotto cu mazare si feta





Ingrediente pentru 2 portii:

  • 100 g orez pentru risotto
  • 50 g mazare
  • 50 g feta
  • 2 linguri ulei de masline
  • jumatate de lamaie
  • rucola
  • sare, piper

Pentru supa:

Ustensile:

  • cratita pentru supa
  • cratita pentru risotto
  • lingura de lemn
  • strecuratoare
  • cutit


Preparare:

1. Mai intai se pregateste supa pentru risotto astfel: se pun cei 500 ml apa la fiert. Intre timp se curata legumele. Cand apa da in clocot se adauga morcovii si telina taiate bucati mari, ceapa intreaga si legatura de bouquet garni. Se lasa sa fiarba acoperit circa 20 de minute. Apoi se strecoara.

2. Se fierbe mazarea si se strecoara. Se spala rucolla.

3. Se incinge la foc mediu uleiul in cratita de risotto. Se adauga orezul si se amesteca pana ce e bine acoperit cu ulei orezul. Se adauga treptat cate un polonic din supa fierbinte pregatita inainte. Se amesteca si se lasa pana e absorbita aproape de tot supa. Se mai adauga un polonic de supa si se amesteca din nou. Se repeta adaugarea cate unui polonic de supa pana cand orezul este fiert (circa 15 minute).

4. Se ia de pe foc risotto si se adauga mazarea, zeama de la lamaie, sarea, piperul si bucatelele de feta.

5. Se serveste risotto impreuna cu rucolla.


Secretul gustului
consta in prepararea supei si evitarea folosirii cubului knor sau a vegeta pentru a substitui acest pas.

vineri, 22 august 2008

Bouquet garni

Denumit foarte pretentios, acest "bouquet garni" nu e altceva decat un manunchi de ierburi, constand in principal din patrunjel, dafin si cimbru. Un bouquet garni clasic e format din 8 fire de patrunjel, 2 frunze mici de dafin si 4 fire de cimbru. Ierburile se leaga mananunchi cu un fir de ata sau se pun intr-o frunza de praz si apoi se leaga. Se folosesc in principal pentru aromatizat supe, sosuri, tocane. Dupa ce se termina de gatit mancarea, se pescuieste acest bouquet garni si se arunca.

vineri, 1 august 2008

Budinca de orez








Ingrediente pentru 6 portii:
  • 125 g orez
  • 750ml lapte 3%mg
  • 2.5ml esenta vanilie(1/2 lingurita)
  • 1g sare(1/8 lingurita)

  • 47g galbenus de ou(3 galbenusuri medii)
  • 125g zahar
  • 125g smantana
  • scortisoara

Preparare:
1. Se spala bine orezul si se scurge de apa.
2. Intr-un vas mediu se adauga orezul, laptele, vanilia si sarea. Se lasa la foc mic pana cand orezul se inmoaie, aproximativ 30 minute, amestecand din cand in cand. Se ia de pe foc.
3. Se amesteca galbenusurile, zaharul si smantana, adauganduse apoi putin lapte de la orezul fiert. Apoi se toarna incet compozitia peste orezul fierbinte.
4. Se toarna compozitia intr-o tava unsa cu unt de dimensiunile 25x15cm. Se presara scortisoara.
5. Se coace in baie marina la 175C pentru 30-40 minute. Pemtru aceasta se puna tava intr-o alta tava mai mare, cu margini mai inalte si intre cele doua se adauga cu grija apa clocotita.

Cand budinca este rece se adauga(dupa preferinte) deasupra piersicile caramelizate.


Piersici caramelizate









Ingrediente pentru 6 portii:
  • 4 piersici
  • 30g unt
  • 63g zahar

Preparare:
Se oparesc piersicile 30 de secunde si se indeparteaza coaja, dupa care se taie felii. Se incinge untul intr-o cratita si se adauga piersicile si zaharul. La foc mediu, piersicile vor lasa un suc care se combina cu zaharul pentru a forma un sirop. Continuati pana cand siropul are o culoarea auriu-caramel si piersicile sunt usor caramelizate.